Brigada de arbitri de la SUPERCUPA României, Farul – Sepsi, și ce spune patronul echipei din Sfântu Gheorghe despre duelul cu trupa lui Hagi

Publicat: 07/07/2023, 10:21

Andrei Chivulete va arbitra Supercupa României, meci ce are loc sâmbătă, 8 iulie, de la ora 20:00, pe Stadionul „Ilie Oană” din Ploieşti, între Farul Constanţa, campioana din Superliga, şi Sepsi OSK, formația care a câștigat Cupa României.

Siteul frf.ro arată că: arbitri asistenţi vor fi Tunyogi Ferencz şi Andrei Constantinescu, iar al patrulea oficial a fost desemnat Sebastian Colţescu. În camera VAR se vor afla Ovidiu Haţegan şi Gabriel Stroe.

Laszlo Diosegi, patronul celor de la Sepsi, a anunțat care e obiectivul echipei pentru sezonul care începe în curând.

Brigada de arbitri de la Supercupa României, Farul – Sepsi, și ce spune patronul echipei din Sfântu Gheorghe despre duelul cu trupa lui Hagi

„E foarte repede finala, eu sunt pregătit mental. Fizic nu, dar nu știu cum sunt jucătorii, importnat e cum sunt ei, glumind puțin. Din Austria toți jucătorii au venit acasă sănătoși, asta e cel mai important. Cred că a fost un cantonament reușit, am vorbit cu jucătorii, toți sunt mulțumiți, am vorbit și cu Ciobi (n.r. Liviu Ciobotariu) și el a spus la fel. Intrăm cu încredere sâmbătă pe teren și sperăm să facem lucruri frumoase.

Sincer, nu am întrebat antrenorul, dar eu cred că nu au fost foarte mulți jucători noi în teren, nici foarte mulți copii, ei n-au primit minute din păcate, pentru că n-am avut timp la dispoziție să reglăm echipa. Cred că avem 23 de jucători în lotul mare și vreo 5 copii care au fost în Austria. Avem cât de cât echipa care o să joace și sâmbătă.

Nu ne-am pierdut jucătorii de bază și asta e cel mai important. Am adus și niște jucători care o să pună amprenta, sperăm noi. Am adus un mijlocaș defensiv, Isnik Alimi, care e un jucător albanez. O să fie un jucător foarte bun la ce am văzut în Austria. Nu mai vorbesc de Debeljuh, dacă începe să revină în formă, cred o să avem un cuplu de atacanți bun, alături de Safranko și Rondon, deci 3 atacanți care sperăm șă și marcheze în jocuri.

Nu știu dacă putem să ne gândim că nu intrăm în play-off, dar nu o să fie ușor. Va fi un campionat foarte greu. Vrem să intrăm în play-off și după aș fi foarte bucuros dacă am lua un loc 3, că locul 4 am mai avut o dată. Dar trebuie să luam în vizor, de ce nu, să luăm și podiumul, deci locul 3 ar fi extraordinar pentru noi”, a declarat Diosegi, la Sport Total FM.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Israelul își pregătește răzbunarea pentru Iran: ce ținte sunt luate în vizor și când poate...
Tatăl copilului Cristinei ICH, audiat la Poliție + Parchetul decide azi dacă cere mandat de...
Prodanca, atac dezlănțuit la Reghecampf: „Fotografii grotești din cluburi și interviuri date de amantă”
„Azi dimineață m-am trezit cu un mesaj”. Capcana întinsă cu dibăcie de hackeri care îi...
Paul este motociclistul care a murit nevinovat la 18 ani, după ce a fost lovit...
Două femei care căutau de mâncare au fost ucise de un fermier și date la...
Explozie apocaliptică în Ucraina. Bloggerii militari ruși spun că este „tatăl tuturor bombelor”
Presupusul iubit al Simonei Halep cere statului român banii pe 40 de apartamente! Dorin Mateiu...
Voucherele de alimente vor fi încărcate cu BANI. Ministrul Câciu a făcut anunțul OFICIAL! Cine...
Carnea de porc se scumpește deja: prețurile ating apogeul de Crăciun. Cât costă muşchiuleţul de...
Cioban omorât în bătaie de patronul stânei la care lucra! Ucigașul din Buzău și-a lovit...
Cine este bărbatul care și-a pierdut viața în accidentul de pe A1. Era șofer de...
Unde va fi înmormântat Irinel Columbeanu. Dezvăluiri făcute de patronul azilului
Michael Schumacher, prima apariție după 11 ani. A participat la nunta fiicei
Ultimele sondaje pentru cursa de la Casa Albă: Cine conduce la nivel naţional
Întrebare de ȘCOALĂ primară! De ce cad frunzele toamna?
Prețul nu e deloc accesibil. Prețul nu e deloc accesibil
Interviurile Insula Iubirii, sezon 8. Ispita Eric Berinde își vedea viitorul alături de Cristina Rotaru.“Am...
"Ne îndreptăm spre Al Treilea Război Mondial". Avertismentul sumbru al unui fost lider mondial
Ce mesaj a postat Medana Oprea pe rețelele de socializare: "La fel este și situația...
În această seară, de la ora 20:00, premiera serialului „Inimă rebelă”, la Kanal D –...
BANCUL ZILEI. Bulă face dragoste cu o tipă pe întuneric: - Ce nesimţit eşti!
România, prezentă la „World Robot Olympiad Open Championship”! Ce rezultate au obținut echipele de robotică?